Bijutierul

La sfarsitul zilei mi se rup ciorapii - mereu
trebuie sa ii peticesc cu diamante - din nou
sa ai ciorapi din diamant e foarte smecher
se spala usor dar se sparg din cand in cand.

Cu suprema migala, ma spal pe maini
inainte sa imi ating picioarele.

Cand sunt descult
ma odihnesc insfarsit!
Cu picioarele in sus!
Cu sangele in cap;
Cu pleoapele
zambind
si usor buzele
frematand
in vis.

Ohh! De-ar fi sa port ciorapi de diamant si-n vis.
Unde diamantele iti intra in ochi!
Unde nestematele sunt dureroase, rare
si imposibil de pastrat.


Nota autorului: Astea sunt din seria - da-mi cu subconstientul in tastatura. 

Find me!

I'll just stop now 

at the edge of you 

foolishly trusting 

the wind to push me 

to my death. 

ghost of my lovers past 

prolonged shadow of future sins 

calling, beckoning, like endless 

echoes in a cold and misty wood. 

am I a formless voice too? 

am I a stranger to my own  

pathetic attempt!? 

is my point of view  

an eternal trap..? 

Forget about me!

Meta-Ars Poetica la "neopo"

Transcript:

"si
vreau sa imi spui cate un singur
cuvant
pt fiecare :D

ok :)
1. fantezie
 2. viata
 3. univers
 4. erou
 5. schimbare

cool cool

faza 1 completata

:))
ok... :))

eu am zis asa
uratenie
oprire
aparenta
integritate
recunoastere

 interesant!
dar de ce pozele asta? si in ce consta 
urmatoarea faza?


ma gandesc :D

:)) am inteles

nu stiu de faza
2
dar am facut asta"

neopo 

neopo

Contrar asteptarilor, aceasta neopoezie

este insotita de coloana sonora!

Enjoy! Also.. Like, Share & Subscribe la Youtube-ul si Facebook-ul MOTHERSHIP-ului!!

neopo

Prin fantezie dau la schimb uratul.

cu viata oprita la milisecunda,

universul caleidoscop e doar o aparenta.

Iar eroului fara (cu) integritate

schimbarea (nu) il/i se recunoaste.

META!

ca un bătrân care se mângaie singur la bătrânete

(link to drawing - Evil Girl vs Kind Old Man)

 mă fut în trecutul tău bătrâne
 mă piș pe secretele tale
 îmi vine să nu mai trăiesc de cât de bătrân ești
 toropit la întâmplare de prejudecățile tale senile
 îmi vomit tinerețea înaintea ta
 acum cât mai ești în viață
 mort o să fii și mai periculos
 îmi trăiesc cu ură tinerețea
 cu ură pentru pașii tăi borari prin lume
 prin istorie
 prin materie
 prin învățăturile tale mizere pe care
 te scremi cu teroare și putere să mi le
 bagi pe gât și reușești și de asta îmi
 revine dreptul să îmi bag pe gât degetele
 mele îndemânatice și să îți vomit înapoi
 greutatea, sârguință și experiența!
 sudoarea imbecilă și negânditoare a
 trupului meu e mai elecventa decât tine;
 nu mă mânji cu bătrânețea ta!
 nu te mai caca pe copiii tăi!
 nu-mi mai da hemoroizii tăi!
 nu mă mai naște cu melancolie!
 nu mă mai articula cu reumatism!
 ești orb și prin orbii tăi ochi
 îmi văd și eu lumea ta putredă
 ca și consecință
 ca și moștenire
 asta îmi lași
 o ciumă genetică
 o religie!
 o piesă de teatru răcnită din vintre
 țâșnită din măruntaiele mele
 apăsătoarea durere disperată
 cu care m-am născut.
 Cu care ai trăit.
 Cu care vei muri.
 Pe care o voi trăi.
 Pe care o voi depăși
 mutilând figura ta!
 Aruncându-te ca pe un blestem
 înapoi în trecutul parazit
 din care m-ai adus pe lume!

Greutatea aripilor

                                                                             (link la poza)

 dacă fluturii ar avea mușchi
 s-ar duela toată ziua ca bărbații
 pentru femei cinstite de oțel
 
 pe soclu ar așeza eroi înaripați
 cărând în găleți triumfători
 tone de femei mecanice, cu bicepșii lor goi.
 
 s-ar duce la epilat
 să scape de praful colorat
 să lucească pectoralii
 să nu facă nămol la subraț.
 
 unii ar fi tatuați
 s-ar numi între ei frați
 și ar comite fratricide
 și s-ar face regi.
 
 totul pentru piulițele neșlefuite
 pentru balamelele neunse
 pentru șansa de a suda
 o bucată de tinichea.

Cum am facut rost de un dragon

Asta nu e dragonul meu, doar un desen luat din targ (Click pt sursa pozei)

Toata lumea stie la ce e bun un dragon la castel. Fiecare castel respectabil trebuie sa aibe un dragon. Altfel, cum s-ar putea apara in fata marilor pericole, cum ar putea fi demn de respect fata de celelalte case nobiliare, cum s-ar putea ridica la nevoie eroi din neamul sau, din batrana vatra, daca nu cu ajutorul arsitei propriului sau dragon? Cine ar mai inspira groaza, curaj, bucurie dar si dorinta de lupta, de glorie in inimile cetatenilor?

De la tatal meu, fostul rege, acum in exil la marginea marelui continent capitala (in urma angajarii sale intr-o misterioasa cruciada maritima - in care a luat cu el si vechiul nostru dragon), am mostenit acest mic regat. In care nu pot fi inca incoronat rege pana cand, dupa buna traditie, nu aduc un nou dragon sau altfel de animal scuipator de foc pentru castel.

Am inceput asadar riturile dobandirii unui nou ou de dragon.

In curtea noastra, batranii imi dadeau fiecare diferite sfarturi. Sa urmez calea dragonilor intelepti, sa merg pe drumul dragonului arzator si aprig, sa aleg inima dragonului.. sa caut salamandra in ape, sa aduc chimera din ceruri, sa devin un pheonix prin propria moarte.. toate idei fantastice dar nici una foarte sigura. Si nici unul nu stia exact de unde sa o apuc mai bine si pe ce drum ar fi mai intelept merg. Iar fiind totusi print mostenitor, aveam o responsabilitate fata de poporul meu, ce se astepta sa devin rege in curand, sa aleg cea mai buna varianta.

Dupa framantari si intrebari puse tuturor sfatuitorilor, batranilor locali si chiar celor din regatele prietene invecinate si studierea disperata a mai multor faimoase biblioteci, am ajuns la o singura concluzie.

Trebuie sa plec. Nu vreau sa imi parasesc regatul. Dar nu il pot conduce fara dragon. Iar deja am trecut mai mult de varsta la care se taie parul baietilor de razboinici pentru a deveni barbati. In curand voi deveni rusinea neamului si nu inteleptul stapanitor al acestuia daca nu pot stapani un animal de foc pentru regat. Iar aici clar nu pot dobandi alte informatii. Asadar am plecat. Imi pun toate sperantele spre Est. Voi parasi continentul si ma voi duce in vechiul taram unde chiar si copiii oricarui neam indepartat stiu ca acolo s-au nascut de multa vreme legendari balauri si dragoni fiorosi.

Nu mi-a fost usor sa imi iar ramas bun de la viata de la curtea castelului. Bucatele doicii batrane, grija reginei mama, a carui inima intristata avea sa ma astepte si sa ma jeleasca si sa spere pentru siguranta mea. Bunii prieteni din copilarie si ei de vatra nobila, a carui partener am fost de mic la cele mai frunoase jocuri, inteleptii si iubitii mei invatatori de toate artele, stiintele si mestesugurile.. si neamul meu. Cel trist, cel indurerat de grele vremuri ce se abat peste intregul continent capitala.. si de fapt peste intreaga lume. Ah... nu v-am spus? Nu am mai vrut sa mentionez partea asta. Dar nu suntem in cele mai luminoase vremuri.
Oh! Era sa uit de frumoasele doamne si domnite ce cu gingasie au sadit mladita dragostei in inima mea. Dar si pe batranul meu rege si tata exilat... pe sora mea principesa peste alt regat.. de toti acestia. inima sa nu imi pese? Cat de gol urma sa plec in drumul meu daca soarta mi-a pecetluit sa vars in inima atat amar?!
Dar mai bine asa. Mai bine sa iau acum oricat amar in inima... si gratiei zeilor sa ma rog sa fiu ajutat de vreun strain pe drum, de vreo adiere de vant sau de vreun loc de umbra.. si incet alinarea sa-mi gasesc pana cand in misiune sa razbesc! Oh.. caci cu atat mai mult amar si vai s-ar aduna toate in lume daca mi-as lasa tot ce iubesc fara rege. Trebuie sa supravietuiesc! Pentru ei si pentru mine la drum pornesc.

Si asa am hotarat.

Dar... cu o noapte inaintea iesirii din marea capitala.. in timp ce colindam plin de ganduri prin gradinile cetatii.. un bun prieten s-a apropiat.

 - Hai cu mine! zise el. La un vraci. Asa... sa vedem ce-o stii, ce-o vrea.
 - Hai bune prieten, ce vant bun te-a adus aici la mine in aceasta noapte, ma va duce si pe mine la acest vraci de care spui.

In gandul meu speram macar un sfat bun de drum sa iau de pe urma lui.
Insa soarta nu avea sa se plictiseasca in a ma surprinde!

...va urma.

Dumnezeu face graffiti pe navele ce calatoresc in spatiu-timp

(sursa desenului AICI!)

Pe pielea mea (caroserie)
uscate-s veacurile-n dungi. (neon)
*salturile in hiperspatiu produc astfel
de urme ca un fel de marca artistica
a Marelui Arhitect al tunelelor quantice.

Dogmaticele stanci  metalice
sed bland la umbra Supernovei,
turmele de atei - purtand embleme de zei
transforma staticul in vid
(motoarele ce pulverizeaza
in a lor matca combustibilul solid)
si dau frau orgoliului sa
creada in nemarginire.
Clipe tremurate - ani lumina rataciti,
Ca si corpurile noastre plate...

Sufletul nu face salturi precum metalul

Ochii se inchid oricum la fel

Mintii nu ii trebuie tezaur
decat cugent si mister.


Fuselajule, fuselajule
hidratat de noaptea nesfarsita
eu te preamaresc si pieii mele
reci si umede ii dai broboane
in plus, la fiecare semn de
avertisment cand calc
acceleratia in sus.


Din nou tunel, din nou
pictata este pielea noastra
Masinarie draga,
dulce rapida casa...
Am ajuns in alt Sistem...
Dar mi-a ajuns cat pentru o viata INTREAGA.
 *astfel de vieti cum nimeni nu mai traieste decat accidental si deci degeaba,
cine renunta la moarte pentru eternitate nu se alege nici cu una nici cu cealalta.


------------------------------------------------
Scrisa de Mihaela (protagonista dintr-un SF din imediata apropiere spatio-temporala)

Discutie cu baiatul - 2044

Cu astfel de melodii i-as face educatie muzicala copilului meu

as spune: -Uite tata, asta ascultam eu pe vremea mea,

e dintr-o zona putin explorata a youtube-ului

dar sa ai speranta!

Caci ce se gaseste acum in cotloanele internetului contemporan

e mult mai vast si iti trebuie mai mult curaj de explorat decat

am exemplificat eu.. pe vremea mea.

Acum subcontientul s-a mai retras si fortele raului odata cu el

obscureaza din ce in ce mai putin trecerea in cealalta lume

si nu ma refer aici la a da diferite colturi caci stii si tu

foarte bine cum ca lumina ia de fapt curbe

in continuumul spatiu-timp.

Hai ca nu o mai dau in baliverne – treci si apuca-te de teme!

Multumesc miscarilor de cerc, spirala si liniei drepte.

Suferinta este boala, suferinta este boala

ignoranta duce la irefutabila iritare

despartire intre suflete ca-ntre hotare

falsa amagire a teritoriului inseparabil

de fapt intortocheat in mintea celui

imbolnavit si ingreunat.

De un simplu cuvant ratat

de o minte perfida si perversa

ce le intoarce pe toate pe dos

si le face fara rost si fura

din gustul plin amarul si

ti-l toarna-n gura.

Si-altele le storc doar pe cele dulci

si cu ele amagesc prostimea

lenea si desfraul!

Imbarligand multimea pana confunda

fundul pamantului cu farul

taisul sabiilor cu imbratisarea

mainilor celor dragi

acum indepartati de temeri si

mandrie,

ramane in urma noastra doar

frustrare si simbrie

ce vom avea de plata

daca suntem norocosi in viata asta

daca nu pe lumea ailalta!

Luminat si totusi ascuns

in negrul nemultumirii

o scanteie de lumina

imi clarifica ziua firii

mele, interioare,

diferenta dintre suferinta

si intelegerea salvatoare!

Ghidusul ghid launtric zambeste,

ascuns privirii disperate

ascuns sentimentelor incetosate

ascuns agitatiei starii

promovate ca fiind starea de fapt,

vizibil doar claritatii

data in dar sinelui

cand rabd.

Cand stau

cand privesc

cand ma rog

cand neclintit

nu sper

nu cer

doar fac

si fara sa zac

las sa curga

ca prin

Cosmosul corect

energia blanda

dragii inimi

ce nu cunoaste minciuna.

Si hop.. si hai! si din chin

in vai! Si ca val

dupa fiecare vaitatura

se lasa cu o hora

si cu fiecare batatura

din piciora de om

dintr-o mana

sare-n mana

pace.

Si firei neajunsuri

i se dau capace!