Păsările sună aşa stupid ca titlu

Păsările trec... pe cer
Şi-am oftat de uşurare.
Nimic nu le va sta vreo dată-n cale!
Nici nori, nici oase, nici zâmbete..
micile zâmbete sau certurile dintre noi,
nici sâmbete, sau alte zile.
Nici cât te-am iubit de mult, pe tine
nici atunci nu s-au lăsat înduioşate.
Nici când am plâns şi nici când te-am uitat.
Pasatile trec pe cer, neîncetat.

Firar ele ale dracu! De s-ar opri odat
de-ar cădea şi cerul lor cu tot!
Măcar de-ar fi ceva rămas, un ciot
care să nu mai treacă,
după ce şi eu voi trece...
şi eu..
Şi eu voi trece oare? Şi tu!
Şi-atunci păsările tot pe cer or trece?
În sfidare?!
Sau oare.. au ceva de spus?
Poate în a lor drum-discurs
să se închidă o taină, ca a unui mesager ascuns.
Hermeticele păsări trec... pe cer.

Sau... poate doar drumul e de ele.
Căci, ca şi toate gândurile mele, şi tot,
de la dureri la foc, din râsete în stele
toate au acelaşi har, dureros
şi sper că nu în zadar,
să treacă.